Asa ca, draga Paminteanule, nu pot sa ma laud deocamdata ca am intilnit oameni noi. Inca ma straduiesc sa scap de cei vechi. Stiu ca sint un extraterestru patetic, vai mama lui. Nu mai spune nimanui. Sper sa-mi revin in mod spectaculos, iar daca nu se va intimpla asta, voi fabrica si niste scrisori pentru marele public – in care sa ma laud ce minunatii am facut/trait in acest spatiu fara limite.

Pina una alta, constat ca, daca n-am lasat tot bagajul asta inutil pe Pamint, cind am plecat, chiar si in spatiul infinit in care ma aflu ma invirt in acelasi rahat. Ditamai bou’ care sint! Dar sper ca vor veni si vremuri mai bune. O sa-i fac de petrecanie mogildetei desi asta nu e un razboi cu care sa ma mindresc. Tu insa fii mai atent si o sa vezi – pe Pamint, Frusty asta e omniprezent. Multi il poarta in pantaloni, in poseta, sub accesorii trendy mother fucker si se poarta cu el ca si cind ar fi din familie. I-au dat prea multe drepturi. De-aia s-a obraznicit scirba asta mica. “Hai sictir!” o sa-i zic chiar azi si poate ca o sa-l ofensez iremediabil! Cam asta e.

Al tau extraterestrul Noni,
care se bazeaza de aceasta data pe discretia ta maxima.

Draga extraterestrule Noni,

Trebuie sa-ti povestesc ceva. Acum citeva zile, am intilnit un personaj extrem de ciudat. Si ma stii, chiar n-as spune asta despre orisicine. Ei bine, mergeam pe strada ca omu’, eram chiar binedispus.

Probabil ca se vedea, caci, la un moment dat, un tigan care venea din sens opus, s-a uitat la mine si imi spune printre dinti “Ce rizi, asa, ca prostu’?” Mi-am ajustat deschiderea colturilor gurii si am continuat drumul mai temperat.

Si cum mergeam eu asa, printre gropi pline de noroi, la un moment data aud un sisiit : “Hei, tu, ala cu fes portocaliu, ia fa-te-n coa’!” Cind ma uit in partea dinspre unde venise sisiitul ce sa vad: un cersetor, imbracat in haine ponosite, statea turceste pe trotuar, sprijinit de zidul unui bloc la fel de gri ca si fata lui. M-am apropiat ca hipnotizat de el, socat fiind de atitudinea care-I iesea din fiecare por imputit al corpului. Nu era umil si rugator asa cum te-ai fi asteptat de la un cersator chitit sa obtina cit mai multi bani. Era foarte arogant. Era foarte stapin pe el. Ochii rotunzi si sticlosi ii straluceau de bucurie din fundul glugii. M-am apropiat usor incurcat de faptul ca nu reuseam sa gasesc nici un banut in buzunare. 

“Lasa, nu te mai obosi, n-am nevoie de banii tai!”

“Pai atunci, de ce ai nevoie?”

“De tine, sa ma asculti. Pentru ca, acum ca ne-am intilnit, n-o sa te mai parasesc niciodata!”

“Ei, asta-i buna!”, am raspuns eu cu o voce firava, deloc convingatoare.

“Dap”, imi zice el, aprinzindu-si un muc de tigara.

“Esti nebun de legat!”, ii zic si dau sa plec.

“Oi fi, da’ tu esti prost ca noaptea de crezi ca nu-i asa”.

“Ce vrei, ma, de la mine?”, ii zic de-a dreptul enervat. Zimbetul de mai inainte era mort si ingropat. Nemernicul reusise sa-mi strice ziua.

“Vreau sa renunti la toate utopiile alea de cicat din capul tau, cum ca viata e frumoasa, lumea te place, esti apreciat, ca ai o casa, ai prieteni si o familie pe care te poti baza. Ca esti sanatos. Si ca intr-o zi ai sa-ti intilnesti jumatatea. Si, mai presus de toate, inceteaza sa te mai consolezi cu gindul ca multi copii din Africa mor de foame atunci cind dai de greu. Pentru ca, eu iti sunt martor ca nu e asa…

“Cine esti tu?”

“Frusty. Si acum gata, sterge-o, ca am treaba, uite citi oameni sunt pe strada. Trebuie sa vorbesc si cu ei, ca doar nu oi fi tu mai cu mot sa-mi consumi tot timpul”.

Am plecat. Dar recunosc, ma Noni, ma tot gindesc la Frusty asta si la ce a vrut el sa-mi spuna…Nu stiu ce sa zic, dar cu un lucru a avut dreptate: e cu mine de cind ne-am intilnit.

Dar gata, nu vreau sa te intristez sau sa te ingrijorezi. Povesteste-mi despre tine. Tu cu cine te-ai mai intilnit?

Nici nu stii cit m-am bucurat cind am primit raspunsul tau. A fost nebunie! Ne-am adunat cu totii in jurul scrisorii, am citit-o de mai multe ori cu voce tare, am interpretat-o in toate felurile posibile. Recunosc, te-am imitat si am ris! Sa imi scrii, extraterestru Noni, ca tare ne bucuram, noi toti de pe Pamint. Si desi este un an de criza, uite, eu iti propun sa trimiti toate scrisorile intergalactice cu taxa inversa. Sunt sigur ca exista aceasta practica si in Univers. Despre noi…nu-ti pot spune decit ca suntem cam debusolati. Din inaltele ceruri, pe care tu le cunosti deja, a venit vestea cum ca ar mai exista o zodie, Ophiuchus. Si asta strica toata rinduiala. Nimeni nu mai stie cine e, ce-i place si ce vrea, de fapt. Nimeni nu mai stie cum sa se comporte. Oamenii isi privesc cu neincredere partenerii de viata dupa ani de stat impreuna: “oare noi ne potrivim cu adevarat?” E haos, extraterestrule, haos! Asa ca te rog insistent de a aduce lumina in viata noastra. Da o tura pe acolo, vezi care-i treaba, spune-ne daca e asa sau nu. Pentru ca numai asa putem impiedica instaurarea anarhiei zodiilor. Si daca tot treci pe acolo, am si eu o curiozitate: Ophiuchus vine de la “office”? Adica asta ar fi zodia oamenilor care stau mult la munca?

PS: Sa ne trimiti poze cu planeta pe care ti-ai gasit-o, o sa le pun pe blog sa ma laud ca stiu un extraterestru stabilit la casa lui! (Nu te supara, dar extraterestii au faima de calatori).

Al tau paminteanu’ Joe,

Fost Sagetator, actual Birou

„Odata cu trecerea timpului lucrurile incep sa dispara in uitare” – intotdeauna am avut o prima secunda de revolta si mai multe secunde de satisfactie dupa momentele astea de sinceritate brutala ale tale, mai Joe Paminteanu’! Eram convinsa ca o sa ma uitati curind. Poate pe la vreo betie de-a voastra sa va mai amintiti si sa mai rideti de cum nu ma incadram eu in peisaj si eram mereu pe linga sensurile cuvintelor din limba voastra paminteana. De-aia am si sters-o! M-am dus sa-mi caut fratii in galaxiile mai apropiate, sau mai indepartate, ca Apolodor, ala, dintr-o poveste pe care au auzit-o in scurta mea existenta alaturi de voi. 

Vrei sa stii daca m-am adaptat aici? Deocamdata nu am avut timp sa ma gindesc la asa ceva, pentru ca tot nu mi-am gasit locul. Am incercat sa “aselenizez” – zic bine? dar nici Luna nu mai e ce-a fost odata! Apare si asta in toate buletinele voastre de stiri – o poveste foarte controversata, cu Armstrong ala, ceva legat de o sarlatanie de proportii, in fine! M-am lipsit! Acum sint in cautarea unei planete pe care sa o simt intr-adevar a mea. Imi stabilesc acolo cartierul general, ma instalez frumos si mai departe – oi vedea.

Daca m-am gindit la voi? Recunosc, am avut citeva momente, fie vorba intre noi – de depresie neagra. E cam pustiu aici si a fost cam greu la inceput. Nu stiu ce mi-am imaginat, dar e altfel. La un moment dat am vrut sa ma ascund in fundul unei gauri negre, dar m-am razgindit. Stii ca niciodata n-am fost intr-atit de depresiva. Si cu ideea asta a mea… tu ce crezi? Imi iau plasa? Oricum, te tin la current. Posta functioneaza greu si anapoda – e un system centralizat cumva, n-am inteles bine si n-a avut cine sa-mi explice. Aici tre’ sa intelegi din prima, iar eu nu sint intotdeauna pe faza…. Dar la citiva ani lumina promit sa raspund. 

PS. N-am vrut sa trintesc usa. Pur si simplu mi-a scapat. O fi fost current! 

Al tau, extraterestrul Noni

Draga Noni, 

Au trecut 50 de zile pamintesti de cind ti-ai recunoscut si acceptat conditia de extraterestru si ai sters-o de pe planeta asta. Nu stiu cum o fi prin sferele intergalactice prin care o arzi tu, dar aici, odata cu trecerea timpului lucrurile incep sa dispara in uitare.

De exemplu, tot ce imi amintesc despre momentul X al plecarii tale nu mai sint nici lacrimile prietenilor, nici servetele de nas “Puff” filfiite in aer ca semn de “ramas bun” pe care flacara de la generatorul rachetei tale le-a ars intr-o fractiune de secunda. Si nici cheful monstruos din seara aia, dat in ideea ca tu ne vezi de undeva de sus si daca tot ne vezi, ti-ar placea sa ne gasesti veseli. Bine, totul a degenerat, dar asta e partea a doua. Gindeste-te: toata lumea statea cu ochii pe cer si potrivit gravitatiei, licorile alunecau mai repede pe gitlejurile intinse si uscate de tristete. Am baut si pentru tine si pentru fiecare componenta a rachetei tale. Cel mai greu a fost cind am ajuns la toaleta ecologica, insa toti am trecut peste acest hop, gindindu-ne ce rau ar fi sa ti se strice tocmai la drum lung. (Doar pe pamint viata e plina de cacat.) 

Dar, aceste lucruri incep sa dispara incet, incet.

Ce-mi amintesc eu clar e felul in care ai trintit usa capsulei spatiale. Frate, capsula era nou, nouta, usa mergea ca unsa. Crede-ma, forta aplicata ei a fost muuult prea mare, am tipat asta dupa tine, dar evident nu m-ai auzit.

Si mai tin minte ceva, ca ai promis ca ai sa-mi scrii. Din an lumina in an lumina, e drept. Nu prea stiu ce inseamna asta. A trecut vreunul? 

Cu drag,
Joe Paminteanu’