Posted on February 25, 2009 - by Joe

Muc cel Mic Reloaded

Am lasat foarte mult pe site sondajul cu “mucul vs cleiul”. A adunat cele mai multe voturi din istoria poll-urilor joepopov.com. Am vrut sa fiu sigura si obiectiva. Ei bine, proportia in favoarea lui Muc a ramas aceeasi, indiferent de numarul voturilor. M-am tot gindit la asta, m-am intrebat de ce…
Am mers pe fir, inapoi in copilarie si acolo am gasit o posibila explicatie: povestea care pe mine m-a fascinat si care m-a transformat intr-o consumatoare infocata, dar precauta de smochine. Muc cel mic de Wilhelm Hauff. Si pentru ca nu-mi aminteam decit faza cu smochinele din gradina imparatului si pericolul de a te trezi cu niste urechi de magar atunci cind maninci “acea” smochina, mi-am comandat cartea, am recitit povestea si mi-am permis sa scriu “Muc cel mic reloaded”. Iertare, domnule Hauff!!!
Propunere: Intr-o zi ingrozitoare, fixati pentru citeva secunde persoana care va enerveaza/streseaza/plictiseste si inchipuiti-va ca i-au crescut, brusc, niste urechi imense de magar! Unora chiar le vin bine, nu?

Buna!
Eu sunt Muc. Urmasul de drept al lui Muc cel mic. Vremurile s-au mai schimbat, lumea a renuntat la metafore si astfel prin “Muc” nu se mai intelege un personaj nefericit si fara de noroc prigonit prin lume in cautarea unui rost. Azi, Muc nu mai poarta mocasini care prind viteze incredibile si nici nu mai are un toiag care gaseste comori ingropate. Nope!
Azi, prin “muc” se intelege chiar Muc, sunt vietatea aia mica si simpatica ce traieste in nasul tau! 
M-am nascut dintr-o raceala. Nu interpretati gresit, parintii mei erau chiar fierbinti cind m-au conceput, aveau vreo 40 de grade C fiecare. Tocmai de asta, au zis ca iau o aspirina si le trece. Erau atit de saraci, incit nici aspirina nu i-a ajutat. Asa ca am aparut eu.
La inceput, ca orice copil-muc eram transparent si de o consistenta preacara. Eram timid, ce mai. Imi era frica rau sa ies din nara, sa nu dau nas in nas cu necunoscuti. Dar am prins forta si incredere in mine si am crescut. Gradinita a avut un rol hotaritor in viata mea, recunosc! Acolo am socializat pentru prima data, am invatat principiile de viata ale unui muc si ce inseamna generozitatea. Ehehe! Ce vremuri!
Acum, am ajuns la maturitate si am capatat o superba nuanta galbuie. E super ok, ma asortez cu multe alte culori. De exemplu, daca posesorul nasului in care ma aflu pufneste in ris, eu pot chiar sa ma propulsez pe hainele interlocutorului lui (cu conditia sa fie o discutie face to face). Si imaginati-va ce contrast sublim obtin daca acesta din urma are o bluza neagra. Iar daca e alba, sunt in centrul atentiei. Rozul ma face mai stralucitor, verdele ma intinereste. Si apropos de virsta, sunt constient ca la batrinete, o sa ma usuc, precum voi toti.  Dar, deocamdata, nu-mi bat capul cu asta.
De curind, am fost in vacanta, la ski, in Austria. A fost foarte fun. Urcam cu nasul pina la 3300 de metri altitudine si, de acolo, incepeam coborirea. Alunecam usor, spre baza. Simteam gerul in fata si, chiar in momentul in care simteam ca inghet, ma opream in plug. Imi recapatam rasuflarea si reluam cristianele prin cavitatea nazala. O pirtie de speed skiing, din cauza formei de albie de riu. Unde mai pui ca atunci cind ma asteptam mai putin, pac!, aparea un obstacol fir de par! In principiu, le-am ocolit, reusind sa fac elegante coboriri, cu intoarcere punctata in virful interior al nasului.
Am luat si trinte, dar m-am distrat. Nu ma mai puteam opri, faceam ture in continuu! La anu’, cind o sa fiu si mai sigur pe mine, o sa incerc sa schiez periculos, cu capul in jos, pe partea superioara si neagra a nasului.
Dar nu as vrea sa va plictisesc sau sa va retin prea mult. Multumesc pentru voturi! Dati-mi un semn daca vreti sa va povestesc si alte intimplari din viata mea de Muc! Pup, pa!