Pe ultima suta de metri, reprezentati importanti ai generatiei ”78 marcheaza schimbarea prefixului. Din trio alcatuit adhoc intr-o noapte de bere si unit de un cintec lalait “ge-ne-ra-tia ””78″ si un dans simplu (balans picior drept/picior sting si minutele in aer), primul a fost  Costin. L-am sustinut in vara, in Vama Veche.

Si acum, in decembrie, in ordinea numerelor de pe tricouri: eu si apoi Miruna. Eu am ales sa merg la Dublin si a fost cea mai inteleapta decizie pe care o puteam lua la virsta mea. Totul s-a asemanat cu o actiune chirurgicala de succes: anestezia totala, operatia in sine, trezitul. A existat si momentul clasic de cumpana si soc, gen “we are losing her”, atunci cind intr-un dintre cel mai vechi pub-uri din Dublin, O’Briens, ma asteptau, fara stiinta sau banuiala mea citiva dintre prietenii mei: Robi, Pisica Alba (zisa si “linga primarie”), Ghidul  Maria si Vera. 

Dura treaba! Dar medicul a fost bun, m-a resuscitat. M-am trezit din operatie, m-am recuperat si am revenit (in tara, in viata, la munca, in circiumi). O sticla de Midleton – 50.000 de euro, ce am trait eu – nepretuit!<!–more–>\r\nPina una alta, niste poze si mentiunea ca aparatul de fotografiat a marcat bucla timpului in care ne-am aflat cu totii. Deci, concluzia e ca n-am nici o dovada ca am facut 30 de ani. Voi reveni si cu povesti, bineinteles.