Draga Noni, 

Au trecut 50 de zile pamintesti de cind ti-ai recunoscut si acceptat conditia de extraterestru si ai sters-o de pe planeta asta. Nu stiu cum o fi prin sferele intergalactice prin care o arzi tu, dar aici, odata cu trecerea timpului lucrurile incep sa dispara in uitare.

De exemplu, tot ce imi amintesc despre momentul X al plecarii tale nu mai sint nici lacrimile prietenilor, nici servetele de nas “Puff” filfiite in aer ca semn de “ramas bun” pe care flacara de la generatorul rachetei tale le-a ars intr-o fractiune de secunda. Si nici cheful monstruos din seara aia, dat in ideea ca tu ne vezi de undeva de sus si daca tot ne vezi, ti-ar placea sa ne gasesti veseli. Bine, totul a degenerat, dar asta e partea a doua. Gindeste-te: toata lumea statea cu ochii pe cer si potrivit gravitatiei, licorile alunecau mai repede pe gitlejurile intinse si uscate de tristete. Am baut si pentru tine si pentru fiecare componenta a rachetei tale. Cel mai greu a fost cind am ajuns la toaleta ecologica, insa toti am trecut peste acest hop, gindindu-ne ce rau ar fi sa ti se strice tocmai la drum lung. (Doar pe pamint viata e plina de cacat.) 

Dar, aceste lucruri incep sa dispara incet, incet.

Ce-mi amintesc eu clar e felul in care ai trintit usa capsulei spatiale. Frate, capsula era nou, nouta, usa mergea ca unsa. Crede-ma, forta aplicata ei a fost muuult prea mare, am tipat asta dupa tine, dar evident nu m-ai auzit.

Si mai tin minte ceva, ca ai promis ca ai sa-mi scrii. Din an lumina in an lumina, e drept. Nu prea stiu ce inseamna asta. A trecut vreunul? 

Cu drag,
Joe Paminteanu’